Și când nu mai SUNTEM... Cine SUNTem?

Fiecare dinte noi am trecut cel puțin o dată în viață printr-o despărțire. În definitiv nici o despărțire nu este o experiență plăcută. Și totuși unele parcă dor mai tare decât altele.

Te surprinzi întrebându-te "Cine e de vină"? Aflat în în mijlocul furtunii, îndemnul principal este să spui că el(ea) este cel(cea) care a adăugat picătura care a umplut paharul. Și nu tu. Tu ai făcut tot ce ținea de tine, însă nu a fost îndeajuns pentru el(ea) și iată-vă despărțiți. Iată-te suferind. Și pentru ce? Și pentru cine?

Adevărul, ca întotdeauna, este undeva la mijloc. Sigur că ai dat tot ce ai putut, căci altfel nu ar durea atât. Sigur că ești îndreptățit(ă) să te simți astfel. Cu toate acestea, deși poate că nu este ușor de admis și el(ea) a făcut ce și cum a știut mai bine. Într-o relație, fie ea și la sfârșit, fiecare are partea lui(ei) de vină. Iar la final care este rostul atribuirii? O întrebare mai bună ar fi "Și acum ce fac"? Mai mult decât atât, "Cine SUNT"?

Este normal ce simt?

În urma despărțirii, mai ales dacă relația a fost una de lungă durată, te trezești resimțind un sentiment de tristețe materializată, parcă, în durere fizică aidoma celei datorate morții unei persoane dragi. La urma urmei, despărțirea reprezintă și ea pierderea din viața personală a unui om care, până la momentul prezent, era o parte din entitatea ta.

Prin urmare, este natural să îți acorzi timp pentu a trăi pierderea la adevărata ei intensitate. Cel mai probabil vei trece prin mai multe etape de trăire emoțională precum este negarea, tristețea profundă, disperarea, rușinea, furia și frustrarea. Nu neapărat în această ordine și nu este obligatoriu ca fiecare dintre aceste emoți să apară.

De asemenea, te poți surprinde plângând din senin pentru că ai zărit un anumit gest, obiect sau ai auzit o melodie care ți-a amintit de voi. Nu încerca să fii puternic(ă). Nu acum. Acum este momentul în care vital este să îți dai voie să îți lingi rănile. Sigur să te poți gândi "De ce să plâng și să sufăr eu după...?"; "Nu mi-a luat și așa destul? Să îi mai acord și acum timp din timpul meu și energie din energia mea?"; "Dar de ce?"; "Și pentru ce?". Cert că poate părea ca și cum îi faci un serviciu unui om cu care nu vrei să mai ai de a face. Dar totuși, oare tu nu ai dreptul de a plânge o pierdere? În fond, ai pierdut cel puțin timp -poate luni, poate ani- dar oricum ai dăruit o parte din tine pe care nu o mai poți lua înapoi exact în forma sub care ai oferit-o.

Știu că ai o viață la care trebuie să te întorci. Poate ai cursuri la facultate, poate ai un job fără de care nu poate fi plătită rata la bancă sau poate ai în jurul tău oameni care depind de ajutorul tău și oricât ai simți nevoia să iei o pauză de la tot și de la toate, nu poți. La fel, dacă s-ar putea să nu fii nevoit(ă) să te ridici din pat pentru câteva zile, ar fi și mai minunat. Este în regulă! Nu ești nici egoist(ă) și nici nu îți pasă mai puțin decât de obicei. Ba din contră. Acum mai mult ca oricând poți să relaționezi cu durerea oamenilor, căci și tu știi cum este.

Și da viața merge înainte, dar pentru moment nu este cazul să te gândești la asta. Alocă-ți o oră, poate două, pe zi în care să plângi. Sună ciudat. Nu-i așa? Și totuși poate nu este chiar așa de lepădat ideea. Pune-ți pe fundal acele melodii pe care le cunoaștem cu toții, în care parcă solistul înțelege cel mai bine cât de greu îți este acum; și doar trăiește momentul. Este posibil ca după cam o săptămână să realizezi că nici nu îți mai vine așa de des să plângi și la urma urmei asta este ceea ce urmărești. Nu?

Firește că familia și prietenii vor dori să îți fie alături și fiecare va încerca cum știe mai bine să îți demonstreze că te înțeleg și că totul va fii bine până la urmă. Aici, de obicei, oamenii se împart în 3 categorii. Sunt aceia care îți țin partea și care susțin că el(ea) este un(o)... - a se înlocui cu injuriile preferate - că nu te-a meritat nicicând și că este pierderea lui(ei). Mai apoi, sunt persoanele imparțiale. Cele care susțin că nimic nu e desăvârșit, că tot omul greșește și că nu este nici vina ta și nici vina lui(ei)- ceea ce, în definitiv, este adevărat. Iar a treia categorie de oameni sunt cei care dau sfaturi; ei știu mai bine decât tine ce este de făcut, căci au mai fost pe unde ești tu și uite că au biruit. Evident că intențiile lor sunt bune și fie că ești sau nu de acord cu ceea ce îți predică, ei sunt persoanele dragi ție și le ești recunoscător(oare). Totuși, dacă s-ar putea, de pildă, să îți citească gândurile astfel încât să nu fii nevoit(ă) să tot repeți la nesfârșit povestea relației, ar fi și mai bine.

Deși poate părea extrem de dificil de crezut fiecare dintre noi dispunem de resursele necesare pentru a face față despărțirii. Iar acestea sunt cu atât mai ușor de accesat, cu cât privim evenimentul ca fiind unul nedorit și nu ca pe o experiență dezastruoasă care nu ar fi trebuit niciodată să se întâmple. Din păcate sau din fericire oamenii și mai ales sentimentele lor, nu ne aparțin. Tot ce putem face este să prețuim timpul cheltuit împreună și să valorificăm ceea ce am dobândit în urma întâlnirii lor.

Refresh!

Aflat(ă) în fața faptului împlinit, ce e de făcut? Ei bine, pe cât de clișeic ar putea suna, cel mai important lucru este să îți acorzi timp! Și nu, nu fac aluzie aici la puterea magică a timpului care trece peste noi muritorii de rând și ne vindecă toate rănile trecutului. Nu. Mai degrabă, fac referire la nevoia creierului uman de a se adapta la schimbare. Studiile arată că există o rețea neuronală numită PAG -formată din amigdală- cortex insular anterior- cortex cingulat- orbitofrontal lateral- care este responsabilă de procesarea subiectivă a durerii și a pericolului. Această rețea este implicată și în formarea unui nou set de comportamente adaptate schimbărilor din mediu și ne ajută să învățăm din experiențele trecute.

Cu alte cuvinte, oricât de mult ți-ai putea dori să treci peste despărțire în timp record, creierul tău nu poate. Are nevoie de timp pentru a procesa durerea și a-și da seama că persoana langă care erai cel mai obișnuit(ă) să te afli nu mai este acolo. Asemenea, comportamentele pe care până acum le făceați în doi trebuie adaptate pentru a putea fi executate de o singură persoană. Deci, acum când trebuie să fii în două locuri în același timp, de exemplu, nu mai poți rezolva totul cu un mesaj sau un telefon. Poate că va trebui să îți prioritizezi acțiunile dintr-o zi cu mai multă atenție. Sau poate că pur și simplu va trebui să schimbi persoana la care apelezi pentru ajutor. Oricum, creierul tău va fi nevoit să facă câteva schimbări care vor necesita o perioadă de probă și de încercare-eroare.

Înainte de a o lua de la capăt, însă, un aspect esențial vindecării este acceptarea. Da, ai citit bine. Acceptarea ne dă șansa de a conștientiza ceea ce s-a întâmplat și ne dă puterea de a învăța din greșeli.  

Fiecare dintre noi avem acele câteva lucruri pe care nu le-am împărtășit niciodată cu partenerul. Firește că motivele sunt multe și diverse, dar adevărul este același. Astfel, pentru a putea trece peste, ajută să avem conștiința împăcată că am spus tot ce aveam de spus. Evident că nu este o idee bună să avem o întâlnire dedicată reproșării celuilalt tot ceea ce a greșit vreodată, dar o scrisoare ar putea ajuta. Nu mă înțelege greșit, nu sugerez să scrii pentru că este mai ușor decât să spui în față. Nu. Scrisoarea ar trebui să fie pentru tine. Nici nu trebuie să vadă lumina zilei odată ce este finalizată. Ea este a ta. Și în această scrisoare poți să scrii tot ce nu ai putut niciodată să spui. Mai de ajutor ar fi dacă scrisoarea ar putea include și recunoașterea propriilor greșeli, pentru că în definitiv un cuplu este format din două persoane și fiecare are contribuția lui(ei) la finalitatea relației.

După o perioadă, de câteva săptămâni bune, ai putea chiar să reîncepi să ai din nou încredere în oameni. Poți, chiar dacă nu îți vine natural, să te forțezi să socializezi. Să ieși în oraș cu prietenii, să faci câte un pic de activitate fizică. Nu mult, dar suficient cât să îi acorzi corpului mișcarea de care are nevoie și recharge-ul de serotonină (cunocută și sub denumirea de hormon al fericirii) mult lipsit. 

Încet, încet poți reîncepe să acorzi mai multă atenție și importanță nevoilor persoanle. Fă o listă cu lucrurile care îți fac plăcere și integrează măcar unul în fiecare zi. Poți chiar să faci o listă cu 5 motive pentru care ești recunoscător(oare) pentru ziua respectivă. Poate pare mult, dar la un moment dat nu va mai părea.

Și negreșit, vei pune punct. Și de la capăt!